vineri, 28 iunie 2013

Oglinda bună, oglinda rea

Am fost plinuță spre grăsuță mai toată viața mea, iar atunci când am reușit, totuși, să slăbesc,am continuat să-mi fiu cel mai aspru critic, refuzând să mă văd și nereușind, de cele mai multe ori, să mă iubesc.
Am trecut prin toate etapele autoflagelării psihice și emoționale, m-am abandonat, mi-am tăiat unghiile din carne, mi-am ascuns sprâncenele nepensate dincolo de ochelarii de vedere, mi-am spus ca asta-s eu, dezlânată, ca farmecul meu e altul. Firea mea cea prietenoasă m-a ajutat întotdeauna să mă înconjor de oameni frumoși , pe care-i admiram în secret, oameni care mă iubeau așa cum eram, în ciuda mea.

Undeva în ultimul an, după ce am atins josul cel mai jos al pedepsei de sine, m-am privit în oglindă și m-am văzut. Cu burtă, celulită, cearcăne, bucălată și ușor asimetrică, cu picioare tăiate , scobite și cu un picior mai scurt. M-am văzut și mi-a fost milă de mine și am decis să mă iubesc. Așa cum îi iubesc pe toți cei din jurul meu, liber, cu sufletul, cu ochii, cu zâmbetul. Și am înflorit.

Am înțeles că nu poți deveni altceva peste noapte, că poți lucra spre binele tău, dacă vrei, dacă poți, dacă-i momentul,dar că trebuie să te iubești , mult mult, cu milă, cu drag, cu atenție. Și-am început să înfloresc.

Ieri mă dădură fetele astea la gazetă și am fost copleșită. Încă nu știu dacă prietenii mei sunt prea buni cu mine sau eu prea rea, sau poate un pic din amândouă, dar îmi datorez mie să nu uit că-s femeie, că un zâmbet sincer atrage minuni și că toți ai mei nu mă vor altfel decât fericită. Și vreau să fiu , pentru copiii mei care vor veni, un exemplu. Să știe că te poți iubi și că trebuie să te iubești mereu,oricum.

Voi începe, deci, un proiect fotografic, terapeutic pentru mine, încurajator pentru toate pufoasele lumii care au uitat cât de frumoase sunt, să ne fie amintire și motiv de mândrie peste ani, când n-om mai sfida gravitația  (știți voi ce vreau să spun).

Oglinda bună, oglinda rea este confruntarea mea cu mine, angajamentul meu față de mine însămi, prin care mă oblig și-mi promit să nu mai uit nicicând să mă iubesc și să mă îngrijesc.

De veți vrea să vă alaturați, dați-mi de veste, indiferent că veți publica aceste fotografii pe paginile personale sau veți dori să le publicăm aici. Aruncându-ne în lume, permițându-ne să fim răsfățate și alintate de alții, vom învăța, poate, să ridicăm fruntea mai sus și să scoatem fundulețul la înaintare. Jlo situation in the but area style:D


Așadar, I give you  Oglinda bună, oglinds rea - o fotografie cu mine , o dată pe săptămână, în fiecare săptămână.


Vă invit, pănă săptămâna viitoare, să aflați despre A Beautiful Body Project.

31 de comentarii:

  1. de asta am inceput eu cu seria Pisi, dupa ce am terminat cu cortizonul umflator.
    Am inceput sa ma iubesc, mai intai fotografiata de prieteni buni, apoi autoportretele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Ma pitiponcesc in scop terapeutic, am nevoie de asta. Ma voi opri cand grija si dragostea asta de mine vor fi ceva firesc, nu impus. Te imbratisez!

      Ștergere
    2. atentie, e o mare diferenta intre pisi si pizti :))

      pup mult.

      Ștergere
    3. mea culpa! n-am ochelarii de vedere de la mine! Pisi sa fie, esti o pisi foarte frumoasa si talentata!

      Ștergere
    4. pt tine ziceam mai mult, ca si tu esti o pisi fff frumoasa pe toate partile! <3

      Ștergere
    5. buey alde sor-mea, tineti minte trei cuvinte: suntem niste dive! :*

      Ștergere
  2. Arăți minunat în poză. Și nu pari deloc plus size (în ideea că eu nu sunt de acord că orice e peste 0 e plus size. Plus size de de pe la 14 încolo, bănuiesc. Pentru american sizes). Aștept cu nerăbdare următoarele poze! :)

    Și eu trec printr-o etapă de feminizare, și era cazul. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii ca-s fix marimea 14, ma ajuta inaltimea si conformatia, am 73 de kilograme, deci nu-s de colo :D
      Multumesc mult pentru compliment si spor la rasfat, meriti!
      Te pup

      Ștergere
    2. hopaaaaaa, a scapat Leguma pe blogul cu Foarfece!!!

      Ștergere
    3. Deci, blog vienez, am mai fost pe aici, da?!

      Forfecutso, eu la maximum de expansiune aveam 72 de kilograme (vai mie! am mărturisit) și nu mă ajuta nici înălțimea. Măsura 14 englezească (care e 12 la americani) mi se pare ok pentru oameni mai înalți decât mine. Eu am acum 12 și, deși nu-s silfidă, nu mă consider nici grasă, totuși.

      Și cred că dacă nutrești sentimente calde față de tine e mai ușor să slăbești. La mine cel puțin așa e. :)

      Ștergere
  3. Dadadada, buna idee! Si pune poza asta frumoasa in locul aleia de sus, din colt, cu ap foto cu tigara in mana! :)
    Nu stiu daca e de la rochita, sandale, pozitie, dar esti tare bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Esti superba!

    Andreea M.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dar esti foarte frumoasa, draga mea! Cum sa nu te iubesti?
    Eu am 100 de kg, la propiu, sunt cit un dulap cu trei usi, dar... un dulap de mahon, cu clasa si tare scump :)))))))) Putine persoane isi pot permite apropierea :)))
    Sa fii sanatoasa si fericita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hahaaa:))))) dulap de mahon,maaa? :))))zapacito!
      Barbati-miu zice mereu "lasa, bubo, avem mai multa Monica de iubit", deci mna:P te pup, Cristina!

      Ștergere
  6. Draga mea draga,

    Ma bucur ca incepi sa descoperi ca esti frumoasa. Prin sindromul Ratusca cea Urata, am trecut si eu si a durat destul. Autoflagelarile mele au fost: tunsul la chelie, cercelul in nas si chestii de gen.
    Din pacate unele femei traiesc cu acest sindrom toata viata, unele acceptandu-l, altele complacandu-se, altele din nesansa de a nu avea timp/bani sa se iubeasca suficient.
    Iubeste-te mult :)
    Toate suntem frumoase si intelepte, de la o anumita varsta incolo.
    E important sa ne purtam ridurile cu intelepciune si pufosenia cu mandrie.

    Te pup si te admir , mai ales pentru creativitatea ta fantastica.

    O visatoare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea Visatoare,

      Cred ca cel mai mare castig (al meu), venit odata cu varsta este, asa cum spui si tu, dragostea fata de ridurile si imperfectiunile mele.
      Iti multumesc, oricine ai fi, pentru vorbele minunate, pentru ca vii aici, pentru ca vezi si ma vezi.
      Te imbratisez cu drag ,
      Monica

      Ștergere
    2. riduri?! mwahahahahaha. permiteti-mi sa ROFL

      Ștergere
  7. Frumoasa ai fost mereu: si cand erai in facultate si aveai 50 si ceva de kg si tie ti sa parea ca esti cat malul cu flori (cred ca aveai nevoie de ochelari de vedere, dar pt ca te dadeai corcodusa, nu ai vrut sa recunosti asta inca de atunci), si la 3 ani dupa facultate cand te-am reintalnit, si cand erai colorata ca o sorcova si cu rochii pana in pamant sa ascunzi mersul tau de rata leganata care mie imi place maxim (by the way, acum merg cam de vreo 3 ori mai leganat ca tine, asa ca daca m-ai vedea, ai rade cu lacrimi) si cand ai inceput sa te duci spre rock-punk si acum, cand in sfarsit ai inteles ca nu ai ce si de ce sa ascunzi. Esti frumoasa Mo! Se vede in ochii tai, in zambetul tau (cam scump in ultima vreme, dar o sa il scoatem noi si pe el la iveala, in felul cum mangai, in felul cum iubesti. Iubeste-te si pe tine la fel de mult cum ma iubesti pe mine si atunci o sa intelegi de ce lumea te vede frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Tu, fato... esti wow, wow, wow!!!
    Ma regasesc pe deplin in ce -ai scris! :D
    Pup mult, Orsi

    RăspundețiȘtergere
  9. Esti frumoasa! Au mai spus-o si altii inaintea mea in comentarii, stiu, dar ce sa fac daca esti?
    :)
    Eu din combat pants si tricouri/pulovere/camasi lalai am iesit cu greu, foarte tarziu. Acum, macar o data pe saptamana dau jos ochelarii si pensez spranceana unica pana se fac doua, imi dau cu rimel, imi pun haine frumoase si zambesc :)
    Ah, si nu mai stiu pe unde am citit, ca o femeie ar trebui sa mearga pe strada ca si cum in urma ar merge 3 barbati. Intotdeauna imi aduc aminte de asta dimineata, cand ma dau jos din tren si ma pierd in marea de navetisti :))) dar functioneaza, sa stii. Fara sa vreau, mi se indreapta umerii, barbia e cu vreo 5 cm mai sus, iar astea plus zambetul provocat de amintirea zicalei, ma fac sa ajung la birou in pas saltat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! esti simpatica si optimista, ia sa exersez si eu, domle, topaitul asta in drum spre lucru. Gata, de luni imi iau alaiul imaginar dupa mine:D
      Te imbratisez!

      Ștergere
  10. Noa, Forfe, am făcut rost de două participante la proiectul tău. Moi-meme şi Ilinca Ot Grămeşti. (http://ilincaotgramesti.wordpress.com/2013/07/12/vineri-iulie-17-2013-chemarea/).
    Rămâne să-şi ia inima în dinţi şi "the next generation" şi suntem pe calea cea bună. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. intre timp, a percutat si balaura :) http://balaurdegradina.wordpress.com/2013/07/18/iata-ma-s/
    (io inca mi-s rusinoasa)

    RăspundețiȘtergere
  12. Dap!
    Tot ăle' bătrâne mai curajoase! =))
    Sau mai cu simţul umorului. :D
    Ce ai reuşit tu cu Balaura nu-i lucru puţin. Dacă ai cunoaşte-o... te-ai îndrăgosti de ea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, dar n-am reușit eu nimic, era în ea curajul, și-i frumoasă tare și șugubață, îmi place deja. Poate m-o purta drumul spre voi, să vă scot la o cafea, one day:)

      Ștergere
  13. Trebuie să faci un turneu atunci, că eu sunt din Tîrgu Mureş, iar ea, din Cluj. :)

    RăspundețiȘtergere