duminică, 28 aprilie 2013

Pășesc în culori - giveaway - închis

Astfel:





Alteori țopăi prin viață și mă bălăcesc în culori, până devin un mic zugrav prin lume.
Cam așa:







Și dacă afară ploua doar cu gri, am eu grijă să scot culorile din cutie.

Două perechi de balerini.Unii vechi,albi,jegăriți, singurii balerini pe care i-am putut purta vreodată. I-am reînviat cu puțin (prea mult) roz și flori.C-așa-mi plac mie.

Ceilalți, negri,prăfuiți, boțiți de un pampon oribil, au murit în dulap după o zi la propriu însângerată. Parcă nu mai sunt chiar atât de supărători,plouați așa.

Îi fac cadou pe cei galbeni, cui i-o vrea. Sunt măsura 39 și merg la 38 1/2 -maxim 39. De la 39 în sus se lasă cu lacrimi,trust me.
Aș vrea să ajungă la cineva dornic să-i iubească și să-i scoată la plimbare prin parc ,sau poate la dans, la vară.

Lăsați un comentariu aici și spuneți-mi cu ce i-ați purta.
Marți dimineață aleg Cenușăreasa.

Pupălău,
M.

The adoption thing

Ni se sugerează tot mai des să apelăm la adopție. Pentru a lămuri puțin lucrurile, cred că este important să menționăm că în momentul de față nu am putea nici măcar să depunem actele pentru certificatul de părinte adoptator, una din condițiile nescrise (dar confirmate) fiind aceea de a locui într-un spațiu cu cel puțin doua camere. Are logică,până-ntr-un punct. Copilul are nevoie de intimitate, însă nu pot să nu ma întreb cui i-ar păsa de intimitatea copilului nostru, dacă am locui într-un bordei de chirpici,la limita subzistenței,împreuna cu cei 10 copii ai noștri,și ăia semianalfabeți. Știu,vorbim de extreme, dar și infertilitatea aleatorie este extremă.

O a doua opțiune imediată ar fi ,bineînțeles, luarea în plasament a unui copil. Nu e al tău, în unele cazuri nu e adoptabil, și dacă e, poate fi oricând adoptat de altcineva.Pentru că locuim în România.Subiectul poate suferi  romane întregi de argumente pro și contra, dar ca să -mi motivez cumva poziția, nu aș merge pe acest drum cât timp există o minimă șansă ca acel copil să fie replasat la o altă familie. Aspectul financiar deja este irelevant, deși nu-i de colo faptul că ,pentru a lua un copil în plasament, trebuie să fii asistent maternal atestat,iar subvențiile sunt la limita ridicolului.

Și ultimul factor care pe noi ne împiedică, încă, să pornim pe drumul acesta, este speranța.Încă avem speranță că vom deveni părinți pe cale naturală.Iar drumul acesta, al nostru, nu e o cursă. Știm că vom deveni părinți, într-o zi, nu știm pe ce cale, dar știm că vom afla și înțelege la momentul potrivit. Iar atunci ne vom deschide brațele larg, indiferent de felul în care acel copil va fi ajuns la noi. Până atunci, însă, one step at a time.

Îți mulțumesc, Felicia, pentru comentariu și pentru că ai adus subiectul în discuție, trebuia de mult să răspund la întrebările acestea.

And, on a funny note, nu, problema nu este că n-am fi la curent cu plaja de poziții recomandate conceperii unui copil,contrar opiniei binevoitoare a anumitor persoane care decid să mă bombardeze cu astfel de detalii. Suntem ok. Ca s-o citez pe Rory (Gilmore girls), that boat sailed my port loooong time ago.It must be in Fiji by now! :))


miercuri, 24 aprilie 2013

Tu vrei de mână, eu vreau oricum, cât timp suntem împreună

La Schonbrunn e un labirint.

Alergau americancele prin el precum Alysson aia în Scream 1, 2, 3 si n luate câte k.
Hazbandu' a zis că el s-a prins și să mergem direct (deh, inginer), eu alergam deja în direcția opusă, "hai să vedem dacă ne găăăăăsiiiim, uite țopăi, să-mi vezi mâinile, mă vezi, mă aaauuuzi?"

El a ajuns primul, evident, și a început să mă ghideze, de la înălțime. Lumea râdea auzindu-mă behăind într-o limbă necunoscută "și-acum la dreapta sau la stânga? dreapta  mea sau stânga ta?" (hazbandu le încurcă frecvent).

Până l-am zărit.


Și-am fugit și-am ajuns.


C-așa-mi place mie.Să ne jucăm de-a pierdutul și regăsitul,hai, să vedem, e semn că e de sus și-i scris să fie așa?

Mi-am amintit azi de labirintul ăla și m-am bucurat că avem amintiri din astea, cu noi jucându-ne. I just want us to be happiest people in the cemetery. Just that.

marți, 23 aprilie 2013

Gânduri de marți, aprilie, primăvara - umbre 15

Nu înțeleg de ce nu există subtitrări pentru programele în limba română. Hipoacuzicii nu au voie să se uite la televizor, sau cum?

 Dacă stau întinsă pe pat, cuminte, fără să mă mișc, aproape că-mi simt sângele curgând prin vene. Și mă gândesc cum o fi când se oprește. Hai lasă, o să aflu peste 70 de ani (am decis că vreau să mor la 98 de ani).

Still pretty much infertilă. Don't ask. Sper să nu stricăm copilul, când o apărea (dacă o apărea) cu adorația noastră îndelung clocotită.

Nu e nimic mai sexy decât un tătic cu sacou, aranjând eșarfa roz a fetiței sale. Semn că am cam îmbătrânit.

Tort cu ciocolată la zece seara. Același tort din care am tăiat la nuntă. Mi se pare un răsfaț așa, cum să spun eu? De parcă m-aș mărita din nou, de mii de ori (mănânc mult tort).

Bărbații trecuți de treișcinci sunt yumm. De la 40 încolo sunt Hot rău. Sorry, băieței, când veți ajunge acolo, veți înțelege.

Mă oftic că nu pot sta turcește. Și că mă întreabă lumea de ce târșâi picioarele. Și vreau să stau turcește pe un vârf de deal și să-mi sufle vântu-n freaza-mi de 3 cm.

Vreau să fiu frumoasă, pentru o zi. As in, really really, trully beautiful. Să văd cum e. Not gonna happen.

Je veux des bombons. Și înghețată cu nucă.

Mi-e dor de Portugalia, rău. Așa, cu gol în stomac și amintiri cu miros.

Vreau la mama, să mănânc mâncare de mamă (cafea și cartofi prăjiți cu ou ochi).

Până atunci,  zâmbesc cu inima, când pot. Când nu pot, apelez la zâmbetul din poșetă,nu știe lumea ca e de împrumut.








duminică, 14 aprilie 2013

Aurora borealis

Nimic nu este mai dificil, atunci când creezi (ceva,orice,o ciorbă,de par example), este să te detașezi de rezultat și să te bucuri de proces în sine. Odată rupte lanțurile așteptărilor, ești liber să te bucuri.
Șapte straturi de vopsea mai târziu, cu flori, case, ploi, nori și linii răzlețe, cred că am desenat o aurora boreală. Dupa câteva încercări de a-i găsi un titlu, cred că am reușit. Îi aparține lui, cel ce a împânzit Parisul și Bucureștiul de invitații la visare.
Culmea e că l-am descoperit ,acum o lună, într-o stație de autobuz, înainte de a ști că e deja un fenomen.

Să privim cerul, deci. Sigur e un soare dincolo de nori.





joi, 11 aprilie 2013

Jucării noi și alt fel de felicitare




Cerneală, peniță, caiet tip 1 și mult chef de glumă. Mă străduiesc să-mi recuperez scrisul de mână cursiv și să învăț câteva fonturi noi. Până atunci, mă distrez inventând felicitări pentru aniversările prietenilor mei. :D