joi, 29 noiembrie 2012

Povestea fetitei cu mult cap dar fara coada.Fetita, nu povestea.


A fost o data ca niciodata o fetita. Nu era nici prea cuminte, dar nici foarte neascultatoare. Obisnuia sa manance tot din farfurie, desi ii displacea teribil pestele,iar caimacul o ingrozea de-a dreptul. Odata chiar a alergat prin casa, cu limbuta scoasa afara, implorand-o pe sora ei mai mare sa o scape de mazga odioasa, ratacita (nu se stie cum) prin paharul ei cu lapte.
 
Alteori mai spargea cate un bibelou, pentru ca i se pareau tare urate.Adevarul e ca nu a reusit niciodata sa le inteleaga rostul, desi cu timpul a invatat sa le ocoleasca,sambata dimineata, cu carpa de praf. 

Tata lipsea. Se pare ca se intamplase un bucluc, o mica neintelegere careia adultii ii spuneau „divort”, dar fetitei, drept sa spunem, prea putin ii pasa de buclucuri si incurcaturi de oameni mari.
Il revazuse in prima zi de scoala, cand a venit si a luat-o de mana, iar ea a fugit ingrozita spre mama. Inca mai are , pastrata bine, acea fotografie in care priveste speriata catre obiectiv, agatata de mama cu varful degetelor, in timp ce tata o tinea strans langa el. Asa cum fac tatii, se pare.

Isi aminteste cum, in clasa a doua, dupa sarbatori, i-a cerut voie mamei sa-l sune. Si-a repetat cuminte poezia si l-a sunat.I-a spus cum o cheama, nume si prenume, ca este fetita lui si ca are opt ani. Si a tacut. I-a promis ca-l va trimite pe fratele ei sa o ia in vizita, in noaptea de Revelion, unde avea sa primeasca si o papusa.Se pare ca mosul ajunsese si acasa la tata si papusa o astepta.

In ziua aceea s-a dus la matusa ei, care locuia in blocul de peste drum de casa tatalui ei, si a asteptat. Purta o rochita tricotata, dintr-o lana care o pisca si o facea sa vrea sa se scarpine,dar nu conta. S-a cocotat cuminte pe fotoliul din dormitor, de unde putea vedea iesirea din blocul tatalui ei.De fiecare data cand se aprindea lumina in hol, isi indrepta rapid fustita si se ducea ,grabita, sa isi puna ghetutele. S-a incaltat de sase ori si tot de-atatea ori s-a si descaltat. In cele din urma a adormit pe fotoliu, in rochita ei tricotata, din lana ce pisca.

A sunat-o trei luni mai tarziu, sa-i spuna ca papusa ajunsese la o alta fetita, ce si-o dorise mai mult. I-a cumparat, in schimb, doi bebelusi de carpa, blonzi, care-au murit pe sifonierul din camera ei, pana cand alte fetite au venit si i-au reinviat, cu joaca.

In anii ce-au urmat, fetita l-a vizitat pe tata. De obicei de ziua lui sau de sarbatori, cand ii spunea sa-si aduca si carnetul de note. Il deschidea tacticos, mandru, rasfoindu-l pe deasupra burtii lui intesate de prea multe nopti si zile pantagruelic hranite si  baute, laudandu-se amicilor cu copilul lui destept.
Daca o intrebi pe ea, pe fetita, e de ajuns sa inchida ochii, si ti-ar putea recita, cuminte, vorbele lui. O vezi? Sta la biroul ei si, dincolo de parcul de sub fereastra ei, il vede. Cu camasa lui alba, repetand, an dupa an , dupa an: „vezi? - batand cu degetu-i grasan pe buzunarul din dreptul inimii- cand aveai trei luni, te-am tinut aici, uite aici, sa dormi pe mine. Si stii ce-ai facut? Te-ai pisat.”

Mai ca-i vine si ei sa repete cu voce tare :”uite, pune mana, inca e umed! Simti? Si acum imi miroase camasa a pipi”. 

O alta amintire pe care el o avea era de cand il intrebase ea , intr-una din multele lui plecari „pe teren”, daca „si la Campina e tot teren, tati?”. Sau cand,pitica si schioapa cum era, ii ceruse sa-si care singura pepenele cules , rugandu-l sa o ajute sa-si scrijeleasca numele pe el. Mina-Mina-Pisa-Pisa-Cutu-Cutu. Pentru ca nu-si putea pronunta numele corect, facuse pipi pe camasa lui, fix in dreptul inimii, si ii era tare tare tare frica de cainii vagabonzi.
Inca ii este frica de ei, de-aia isi si suna sotul,seara de seara, sa vina sa o ia din fata blocului, „s-o treaca de caini”. Mina-Mina-Pisa-Pisa-Cutu-Cutu.

Uneori, cand era foarte melancolic, scotea din sertar certificatul de deces al surorii pe care ea n-o cunoscuse si ii spunea, mandru :”vezi asta? Innebunise, auzi? Doctorul mi-a zis sa-i fac alta, altfel o ia razna.Si te-am facut pe tine”. Adica venise ca sa ocupe un gol, un spatiu lipsa.Si s-a bucurat, zau ca da. Multa vreme a crezut ca trebuie sa fii tare special ca sa poti inlocui pe cineva, sa vindeci.
Ironic e ca a aflat si ea mai tarziu ce baliverna este teoria gaurilor de astupat.Din inima,zic.

Cativa ani mai tarziu, cand a intrat la facultate si l-a sunat sa-i spuna, a intrebat-o doar ce dracu' a fost in mintea ei de a ales Portugheza.  Ce sa faci tu cu aia? E tara mica. Vai de capul tau.
Cu o zi inainte de a pleca cu bursa in Portugalia, a chemat-o la el, sa-si ia ramas bun si sa-i dea niste bani. A rugat-o sa-i scrie , scrisori pe hartie,cu stiloul. Si apoi i-a zis sa aiba grija sa nu se intoarca bortoasa de acolo, „ca cine dracu’ ti-l creste?”.
Cumva, dupa cateva scrisori, entuziasmate (ale ei), boeme, filosofice, cumva ciudat indreptate spre un trecut pe care ea nu-l cunostea (ale lui), s-a rupt.

N-a mai putut. Timpul petrecut departe de casa o facuse sa simta, tot mai acut, prezentele si absentele din viata ei. Dorul teribil de casa, de mama ei, de camera ei,  de familia ei cea adevarata.Si distanta dintre ea si un tata prezent mai mult in amintirile povestite de altii,  ca niste fotografii vechi, in care mai ca nu te recunosti, privind hartia ingalbenita.

A sunat-o cinci ani mai tarziu, ca s- o vada, si pentru o vreme s-au revazut. Se gandea ea ca n-are cum sa repare trecutul, tot ce nu fusese.Dar putea sa faca ceva pentru viitor.Se gandea tot mai des la casatorie, la faptul ca va avea si ea copiii ei, care vor vrea sa stie si despre acel bunic. In toamna acelui an, la nunta ei, doua locuri au fost goale. N-a venit, n-a sunat, si n-a mai fost.

Capul.
Fetita a ajuns sa invete, in timp, ca trei amintiri sunt prea putine.  Ca oamenii se indragostesc si se despart, dar ca nu ai cum sa divortezi de propriul tau copil. Ca daca pleci, sa faci bine sa stii ca nu o sa mai poti sa te intorci. Ca poarta aia pe care el, copilul, ti-a lasat-o deschisa, nu va ramane asa pentru mult timp. Ca o sa vina o zi cand dragostea aia „data” nu va mai fi neconditionata. Ca ai , ca parinte, fix cinci minute dintr-o viata, sa fii langa el, sa-l iubesti, sa-l cresti, sa-l sufoci cu iubire si sa-l enervezi cu regulile tale,sa-l educi, sa-l certi, sa-l strangi in brate si sa-l pedepsesti.Fix cinci minute.

Coada.
Dupa aceea, daca n-ai fost, nu mai esti.
Iar fetita l-a iertat pentru tot ce n-a fost. Si si-a cerut si ei iertare pentru ca poate, cine stie, n-a fost o fetita suficient de cuminte,suficient de silitoare, suficient de buna. Si pentru ca ea, fetita care a fost, find acum femeie, nu a mai putut sa il vrea si sa il simta aproape.Si a renuntat. Fetita care a crescut a stiut ca n-are tata zi a zambit.A stiut.
 
Nota Autorului.
A,da.Si sa stiti ca nici un copil nu uita. Nu incercati sa va consolati cu gandul ca n-o sa mai tina minte cand nu ai fost, cand n-ai sunat, cand chiar si tu ai uitat. Daca nu esti acolo, in fiecare clipa, isi va aminti cu exactitate fiecare zi in care ai lipsit. Ar fi bine sa si le aminteasca pe alea in care ai fost acolo. Zic si eu.
In rest, fiti fara grija, vor creste si fara voi, bine mersi.



luni, 26 noiembrie 2012

Coconut, Fulg de Nea, Spiridusul creativ,Heeey Macarena

- ecler cu crema de cocos si glazura de ciocolata neagra
- o suta doisprezece fulgi de zapada argintii pe o suta douasprezece monitoare , pentru o suta doisprezece colegi
Cam asa:

- o suta doisprezece "aaaa" ," vine Moooosu", "iii, fulgusooor"
- doua cartoane colorate si un Spiridus Creativ, sa incurajeze o pitica sa decupeze in continuare felicitari pentru cei dragi
- un brad cu reni, in forma de tort. Vezi punctul unu.Probabil de acolo se trage.
Ete, brad!

- un ren calator. Nu, nu e viu. Si nici de plus. Da' musca . Pleaca la joaca ,diseara.Io zic sa-i dati de lucru, sa aiba ce rontai, ca na.


- a, da, si o maceta. Pour les connaiseurs. Sa rupem somnu-n doua, am zis!


 
 Da, dommnule, azi a fost o zi buna. Coerenta, nu. Ca nu ne place.Iac-asa si hopshasha.
Heeey, Macarena.

Dedicatie:



P.S.: Oare tanti din videoclip merge la sala sau asa e gena? sa stiu si eu o treaba, dorm mai bine la noapte.





miercuri, 21 noiembrie 2012

Sa vrei sa vindeci ce nu poate fi vindecat


Acest post s-ar putea numi, la fel de bine, "depresia si cum sa nu mori de ea", dar parca nu-mi suna bine. Nu are sens sa disecam meandrele depresiei, sunt negre si puturoase, si incredibil de personale.Atat de personale incat uneori nu stim in ce mlastini ne balacim si cum sa iesim din ele.Cum sa faci sa fie mai bine. Sa te vindeci.

Si aici prietena mea ar zice "haha, sa te vindeci? haha". Da,ma,haha.
Sa incerc sa ma vindec a fost cea mai proasta decizie a vietii mele de pana acum. Pentru o perioada foarte lunga de timp chiar am crezut ca poti sa vindeci durerea. Ca te poti trezi intr-o dimineata si sa fii bine, puf, sa revii la capitolul dinaintea paginii pe care ai rupt-o iremediabil. O pagina pe care nici un lipici din lume n-o mai poate aduce iar in poveste.Iar cartea ramane asa, pe veci schimbata.
Paragrafele se schimba, se rearanjeaza, intr-o noua ordine , cautand logica aia nestiuta, menita sa dea sens acelor doua pagini impare ce n-ar fi trebuit nici cand sa se succeada.

Mint.Cel mai greu lucru din viata mea a fost sa accept ca nu o sa ma vindec niciodata. Ca n-o sa treaca. Ca ar trebui sa uit, sa mor si sa ma nasc din nou, ca sa pot pretinde ca n-a fost.Ca o sa doara mereu. In unele zile mai mult, in altele mai putin, dar ca o sa doara mereu.

Sunt unele rani pe care nu le poti vindeca.Da, se cicatrizeaza, palesc, dupa o vreme nu mai sunt atat de roz, si sangele invata sa-ti curga prin noile noduri pe care ti le-ai facut in carne, toate-si croiesc drum prin noul tu. Numai tu , insa, refuzi sa mergi asa, mai departe, taiat, peticit, slutit.

Si vrei sa treaca.Sa nu mai doara. Sa nu mai auzi ca nu-ti mai lucesc ochii. Si ca nu mai esti ce erai. Si ca erai altfel, mai vesel,mai bun, mai rabdator, mai luminos, mai viu.

Dar nu mai esti. Si trebuie sa vina un om, un an mai tarziu, sa-ti spuna ca anii lasa urme. Ca si durerile lasa urme.Uneori durerile astea raman in urma unei rani. Si ca asta e noul tu. Asta esti. There's no way back.Deal with it.

Asa ca da.
N-am cum sa mai fiu cum eram.Dar cred ca sunt mai altfel, mai buna, mai eu. Si e ok sa ma doara, din cand in cand. N-o sa-mi mai cer scuze pentru ca doare. Am auzit ca asa e normal.

Nimeni n-ar trebui sa se simta vinovat pentru ca nu mai e bine. Si daca simtiti asta, sa stiti ca nu-i asa. Durerea nu-i minciuna.

Ati aflat pana acum ca nu mai pot sa spun in "cuvinte adevarate" ce vreau sa spun. Pur si simplu nu pot. Mi le spun mie, dar e de ajuns. Intelegeti voi.

Daca aveti prietene prin Constanta care au nevoie sa auda ca e ok sa doara, trimiteti-le acest link, va rog. Cu cat afla mai repede, cu atat mai bine. Un an e deja prea mult ca sa ajungi la concluzia asta.






marți, 20 noiembrie 2012

Eric

Prieteni, speram din tot sufletul sa nu mai fiu nevoita sa scriu vreodata un astfel de mesaj,insa situatia o impune. Doi fosti colegi de lucru si oameni tare dragi mie au devenit parinti zilele acestea, insa bebelusul lor are nevoie URGENTA de ajutor. Nu este vorba despre INCA un mesaj umanitar, este vorba de Eric si avem nevoie de ajutor.
Va rog din suflet, daca puteti, ajutati. Copiez mai jos mesajul lor:

"Mesajul de mai jos este atat de important incat trebuia postat aici. Va multumim din suflet pentru orice ajutor!

Eric s-a nascut pe 18 nov la 8.30 dimineata, a luat nota 9 si a fost dus la sectia de neonatologie pentru investigatii inainte sa fie adus la mama pentru primul contact prelungit si prima alaptare. Dupa ce au trecut mai multe minute decat ne asteptam si impreuna cu intrebarile pe care le puneam am aflat ca Eric este inca sub un cort de oxigen. Motivul: saturatia la nivelul picioarelor nu se facea corect. Dintr-un procent maxim de 100% Eric era pe la 87.

Dupa mai multe investigatii la clinica unde am nascut, dr. neonatolog a hotarat ca bebe ar trebui transferat la Budimex pentru analize mai amanuntite. Acolo, in urma unei ecografii, medicul pediatrul de garda ne-a dat un posibil diagnostic: transpozitie de vase mari. Practic sangele nu transporta destul oxigen in organism din cauza malformatiei congenitale. Apoi, a doua zi dimineata,...
doctorul cardiolog a confirmat diagnosticul initial, adaugand la acesta si aorta ingustata. Rezolvarea a venit tot din partea dansului: Eric trebuie operat de urgenta in Germania, Hanovra. Acolo este un doctor specializat pe malformatii congenitale la nou nascuti care il va primi pentru interventia chirurgicala.

Prin formularul E112, toata interventia, inclusiv cazarea noastra acolo va fi gratuita. Chiar si operatia are rata de succes buna, iar doctorul este foarte apreciat pe aceasta specializare.

Problema mare apare la transport. Trebuie un avion dotat cu aparatura necesara pentru a putea acomoda un astfel de pacient. In momentul de fata incercam sa facem rost de un asemenea avion, insa prima evaluare a costurilor de transport se situeaza pe la 14000 Euro. Cum, doctorul a spus ca interventia trebuie sa fie facuta in termen de 10 zile, suma este cu atat mai greu de obtinut. La asta mai putem adauga si un cost de 16 milioane pentru 5 fiole de Alprostadil, medicament ce mentine saturatia cu oxigen la un nivel satisfacator. Inca asteptam sa vedem cate fiole ne vor mai trebui.

Apelam acum la orice fel de ajutor, oricat de mic. Fiecare leu adunat pentru Eric il va ajuta sa fie mai aproape de medicul din Germania.

Am vrea sa multumim din suflet tuturor celor care ne vor ajuta chiar si cu un gand bun. Orice impuls, fie el material sau spiritual, ne va ajuta enorm.

Conturile unde pot fi virati banii sunt deschise la ING Bank Bucuresti.

Conturi IBAN:

Nume: Mladin Valentin

Cont RON: RO08INGB0000999901166222

Cont EURO: RO56INGB0000999901839702

Detalii cont euro:
SWIFT: INGBROBU

Adresa:
Ing bank n.v. amsterdam suc Bucuresti Bd.Iancu de Hunedoara nr.48 sect.1. Cod postal 011745

Pentru utizatorii PayPal, banii pot fi virati si in contul vmladin@yahoo.com

Multumim din inima!
Vali, Oana si nu in ultimul rand, Eric"


UPDATE:
" Un mic update din partea lui Vali, Oana si a micutului Eric: se pregatesc de plecare spre aeroport, de unde un avion militar ii va duce in cateva ore spre Hanovra, Germania; pentru operatia atat de necesara! Va multumesc tuturor pentru ajutorul oferit si pentru gandurile bune! "




 

luni, 19 noiembrie 2012

Cu capu'-n traista

Am pe birou doua pahare de plastic.Unul plin cu migdale, celalalt cu cafea.
Azi dimineata mi-am infipt dejtele in paharul cu cafea si am dat sa duc la gura, sa rontai.Noroc ca am o rochie neagra si unghiile tari.Mda
Am mutat paharul cu cafea mai incolo, sa ma tin departe de noroc. Am pus mana pe paharul cu migdale si am cascat gura larg, sa galgai cu spor.Needless to say, aratam ca un harciog cu falcile pline de migdale si ochii bulbucati, neintelegand de ce nu curge, da' pica.

In timp ce scriam acest post, am dus la gura al treilea pahar, cu biscuiti.

Citand-o pe prietenea mea, sunt cu capul in traista.Unde-i cald si bine.Si muzica-i faina.
Si barbatii-s misto si ciudati si nebuni.Si planteaza visini pentru dulceata nevestei. Sunt o coerenta.stiu.









joi, 8 noiembrie 2012

Bad bad wife.


Ne trezim azi, ca-n fiecare zi a vietii noastre de oameni casatoriti, care suntem. El primul, ca face cafeaua, pentru ca e un sot perfect – doh. Eu mai tarziu, cand e deja racita si in cescuta mea cu ingerasi. El triluieste, eu mormai. Bem cafeaua, ne imbracam, iesim pe usa. Ne pupam de fiecare data cand ajungem la coltul blocului si ne despartim.
Totul normal, acelasi program, zilnic. Pana azi.
Cand striga:

- Si sa te gandesti la ce-ai uitat sa faci azi dimineata!
- Ha?
-  Sa te gandesti la ce-ai uitat! Si pleaca ranjind.

Ma gandesc. Oare ce-am uitat? Sa ma spal pe dinti? Dau cu limba pe dinti.Nop, squeaky clean.Sa-mi schimb chilotii? Consider problema...nup, sunt fresh.Sosetele? Ma uit in cizme – sosete noi.Ce dracu’ am uitat?Ma uit in geanta. Am uitat tigarile, asta era!Ei lasa, iau altele.Dar iata ce sot grijuliu am eu.
Ajung la birou, hihi haha, barfa cu aroma de cafea de femeie de dimineata. Si il zaresc pe Gabi scotand niste prajituri pe un platou. Hm. 

Intrebare: Dar DE CE scoate Gabi prajituri? (observati tensiunea poetica din formularea mea – as putea scrie texte pentru abecedar,zau).
Raspuns: Pentru ca e ziua lui! Braaavo!!!!!
Intrebare: Dar DE CE  e ziua lui? (observati prostia-mi recurenta)
Raspuns: Pentru caaa.... –suspans,tensiune,in linistea diminetii poti auzi rotitele-mi scartaind cu foc- il cheama Gabi.
Sinapsa: FUCK FUCK FUCK FUCKITY FUCK FUCK!
E ziua lui Mihai! Oh fuck, fuck! ASTA am uitat!

Pun mana pe telefon:

-          Sunt rea, sunt un monstru, iarta-ma, iarta-ma, La multi ani, te iubesc, sunt un monstru. Sunt o nevasta oribila, iarta-maaaaa, si te iubesc, si sunt varza, si iarta-maaa! Auzi? Da’ merge daca-ti zic ca am vrut sa te pacalesc ca am uitat? :D
-          Nu.
-          Pff. I am sorry. Bad bad wife gaga.A, io.

Da,karma is a bitch. Dupa ce ieri ma hahaiam pe seama colegei, azi am fost eu de rasul curcilor. Asa-mi trebuie. Bad bad wife Forfe. Bad.
Hazband, ai lav iu ma. Anu asta nu ti-am mai luat un bax de Magura, dar lasa ca-ti fac niste costite din alea cu sos, bine?





miercuri, 7 noiembrie 2012

Rujul anti-reumatic

Mi-am luat acum o vreme un set de glosuri cu calitati  de "umflare" a buzelor. Cine ma cunoaste si in viata reala are voie, de pe acum, sa se tavaleasca pe jos de ras, pentru ca eu nu ma machiez mai mult de doua-trei ori pe an, la ocazii hiper mega speciale, iar asta doar ca sa nu stric poza oamenilor.

Eh, m-am dat cu glosul ala fix de trei ori. Prima oara am zis ca intepaturile sunt asa, pana se obisnuieste derma cu senzatia de glos, na, lipsa de experienta. A doua oara m-am scarpinat ca un caine raios, de ajunsesem sa-mi fac unghiile racleta, sa curat tot maglavaisul. A treia oara deja mai ca m-a boscorodit barbatul cand, pe motiv de pupaciune conjugala, l-am moscolit cu nitel Sexy Mother Pucker cu extract de chili, de pufaiam amandoi ma ceva ca o locomotiva-n in halta.

Am abandonat, asadar, glosul glorios, la birou, si mi-am vazut de viata. Pana astazi, cand colega L. pune ochii de mega-gloss si ma intreaba ce e.

- E, un glos. Din ala de-ti ingroasa buzele.Ia-l. Eu nu-l mai folosesc.  (Ranjet malefic Cheshire cat style)

- Ei, cum sa il iau. E al tau.

- Nu, zau, ia-l,nu-l folosesc.
- Hai bine, il iau.

Se da pe buze, calm, tacticos. Eu nu mai respiram. Ma uitam fix la buzele ei, asteptand.
Si incepe:

- Uhuhuhuu. Ce inteapa.
- Mhm.
- Hohohoo, e asaa, racoros.
- Mhmmmm.
- Ma simt sexy, asa, mmmmm. (Botic pufos ridicat tantos in aer).
- Da, da, are efect.

Se mai da o colega, curioasa si ea de maglavaisul miraculos. Evident, si ea incepe sa pufaie. Eu nu mai pufai, incerc sa respir, fara sa dau cu capul de birou.Sunt sub el.Sub birou.
Ma simt nevoita sa o consolez:

- Trece,te inteapa doar la inceput, pana isi face efectul.
- Moni, ma gandeam... E eficient. Diseara dau dracu' Fastum Gelul si ma ung cu rujul asta pe genunchi, poate ma mai lasa durerile.

Nu mai pot respira, Doamne, iarta-ma, dar nu m-am putut abtine. Adriana imi sugereaza sa-i dau fetei un pahar cu apa. Refuz. Daca e ca atunci cand bei apa dupa mentosane, de zici ca-ti criogenizeaza aia esofagul? Nu, fara apa.

Mai trec niste minute,e liniste. Buzele ii lucesc discret de dincolo de paravanul cubicalului,e concentrata.Revenim fiecare la propriile treburi.Criza a trecut. Pana aud:

- Auzi, Monica? Da' cat te ustura asa?
- ...... ?
- Ca acu- mi fac buzele asa: arrrrrrrrrrrrrr.


:)))))))

Sunt pe jos. Ma gasiti pe mocheta. Hiperventiland.


















marți, 6 noiembrie 2012

Matematica pura a unui Giveaway - castigatoarea

Dragelor,

Fuga fuguta cu premierea, ca azi suntem ocupate tare si nu vreau sa va tin  pe ghimpi.
As usual, lista de participante:


1.Orsi
2.Georgia
3.Mihaela Alexandrescu
4. Andreea Manole
5. Roxana
6.Erika S.
7.ANCA SIMONA TOMA NICOLAE
8. Anca Letu
9.Olguta
10.emilie.veres
11. Nela Mihaescu
12.Alexia Gusa
13.inbucatariamea
14.monica
15.Runia
16.Mihaela Simi 
17.myeva
18.nlnO.onln
19.Gabriela
20.BlindGirl
21.Marian Mihaela

 Dupa indelungi deliberari - a se citi  dat click pe random.org -, oracolul a decis. Castigatoarea este:

 Emilie Veres! Felicitari, Em! Astept un mail de la tine la predamc@gmail.com cu numele complet si adresa la care doresti sa primesti cercelusii. 

Va multumesc tuturor pentru participare si va invit sa ramaneti in preajma Forfecutei.Urmeaza o luna maaagica, craciuneasca, plina de cadouri si surprize. De data asta, dam cu ramdom.org pe pamant si mergem pe fidelizare.So,stay tuned.

O zi minunata,
Monica